Si ca sa continui povestirea cu Judecatoria, sa reiau de unde o lasasem acu' ceva timp.
Toate bune si frumoase cu smecherii din Iasi pana s-au trezit la poarta cu 12 flacai inarmati cu sape, prastii si cu pietre din catun. Vazuti in fata asaltului rural, cei 6 frati ai nostri au pus si ei mana pe pietre, furci si coase si s-au aparat. Reduta era una nu foarte valoroasa, casa fiind una batraneasca, insa ceva mult mai important se afla in joc: reputatia lor se dadea pe pietre in Aroneanu.
Nu trecu jumatate de ora de la inceperea bataliei ca in poarta, deranjati de la un film de actiune au aparut politaii satului, in frunte cu agentul Elvis ce dirija o gloata de cagulati furiosi.
Nervosi nevoie mare, filmul cu politisti nu se dadea a doua zi in reluare, oamenii legii nu s-au mai uitat in stanga si in dreapta si i-au luat pe toti, dupa cateva bastoane de atentionare, la sectie.
Si cum dreptatea se face cu pumnul si furtunul, acolo, tuturor li s-au aplicat corectii in locuri bine plasate, nu cumva sa ramana pe vreo talpa vreun semn al intalnirii.
Si dupa ce i-au linistit, ca sa fie siguri ca nu vor mai fi deranjati, le-au aplicat celor 6 frati, cate o amenda de 6 milioane, pentru disturbarea linistii publice.
In raport se mentionase insa ca interventia cagulatilor s-a produs la discoteca din sat, si nu in curtea partilor amendate, asa cum se intamplase de fapt.
Batuti, cu tigla si geamurile sparte de la casa si pe deasupra si amendati, baietii nostri au mers in instanta sa consteste amenzile.
Si acolo ii gasisem eu, mie care mi se parea fascinant ca toata lumea arunca cu pietre, si nu intelesesem nici un minut ca acesti baieti, care de altfel nici nu fusesera lasati sa isi povesteasca cazul, fusesera batuti de catre organele politiei.
Dupa ce mi-au povestit de-a fir a par, le-am luat adresa si am promis, pentru prima oara in viata ca se va face ceva, pentru a-i ajuta.
Revoltata pana in maduva firii mei noi de ziarist adevarat, m-am intors patimasa la redactie sa povestesc nedreptatea. Asezata pe scaunul din dreapta tatalui, si in fata redactorului sef, am spus fara rasuflare ce vazusem si auzisem, fara a fi in stare sa dau detalii de ordin tehnic, cum ar fi care era obiectul dosarului sau care era numale avocatului celor 6 frati.
Nu stiam ca dosarele au obiect, si nici ca fratii erau reprezentati de un avocat, dar simtisem intuitiv subiectul. Si cum il simtisem bine, m-au trimis cu fotograf si masina la Aroneanu sa gasesc politaiul.
Si am plecat intr-acolo, inarmata cu reportofon si cu un fotograf adevarat, care stia ce e aia presa, sa cautam raufacatorii imbracati in straie cu epoleti. Si i-am gasit la crasma din sat, impartind la o cinzeaca pamantul, fara suparare, in cardasie cu primarita PNL-ista. Si dupa ce i-am asteptat sa termine tarlaua, au iesit afara si si-au exprimat dezacordul cu privire la fotografii si notite. Reporter adevarat, aveam la indemana reportofonul performant, pus pe REC din secunda in care ii gasisem in bodega. Fotograf adevarat, ii avea deja pozati separat, cat si in grup cu fata profil si semiprofil pe toti cei trei impartitori, in frunte cu primarita.
Si i-am zgandarit cu intrebari, folosindu-ma de flerul jurnalistic, pana cand, cu garda jos, poltistul Elvis mi-a dat titlul de prima pagina:
"Nu i-am batut, dar i-am linistit!"
In a doua zi de presa, nou venita in lumea patimasa, aveam cea mai fulminanta deschidere de ziar de la aparitia cotidianului.
Toate bune si frumoase cu smecherii din Iasi pana s-au trezit la poarta cu 12 flacai inarmati cu sape, prastii si cu pietre din catun. Vazuti in fata asaltului rural, cei 6 frati ai nostri au pus si ei mana pe pietre, furci si coase si s-au aparat. Reduta era una nu foarte valoroasa, casa fiind una batraneasca, insa ceva mult mai important se afla in joc: reputatia lor se dadea pe pietre in Aroneanu.
Nu trecu jumatate de ora de la inceperea bataliei ca in poarta, deranjati de la un film de actiune au aparut politaii satului, in frunte cu agentul Elvis ce dirija o gloata de cagulati furiosi.
Nervosi nevoie mare, filmul cu politisti nu se dadea a doua zi in reluare, oamenii legii nu s-au mai uitat in stanga si in dreapta si i-au luat pe toti, dupa cateva bastoane de atentionare, la sectie.
Si cum dreptatea se face cu pumnul si furtunul, acolo, tuturor li s-au aplicat corectii in locuri bine plasate, nu cumva sa ramana pe vreo talpa vreun semn al intalnirii.
Si dupa ce i-au linistit, ca sa fie siguri ca nu vor mai fi deranjati, le-au aplicat celor 6 frati, cate o amenda de 6 milioane, pentru disturbarea linistii publice.
In raport se mentionase insa ca interventia cagulatilor s-a produs la discoteca din sat, si nu in curtea partilor amendate, asa cum se intamplase de fapt.
Batuti, cu tigla si geamurile sparte de la casa si pe deasupra si amendati, baietii nostri au mers in instanta sa consteste amenzile.
Si acolo ii gasisem eu, mie care mi se parea fascinant ca toata lumea arunca cu pietre, si nu intelesesem nici un minut ca acesti baieti, care de altfel nici nu fusesera lasati sa isi povesteasca cazul, fusesera batuti de catre organele politiei.
Dupa ce mi-au povestit de-a fir a par, le-am luat adresa si am promis, pentru prima oara in viata ca se va face ceva, pentru a-i ajuta.
Revoltata pana in maduva firii mei noi de ziarist adevarat, m-am intors patimasa la redactie sa povestesc nedreptatea. Asezata pe scaunul din dreapta tatalui, si in fata redactorului sef, am spus fara rasuflare ce vazusem si auzisem, fara a fi in stare sa dau detalii de ordin tehnic, cum ar fi care era obiectul dosarului sau care era numale avocatului celor 6 frati.
Nu stiam ca dosarele au obiect, si nici ca fratii erau reprezentati de un avocat, dar simtisem intuitiv subiectul. Si cum il simtisem bine, m-au trimis cu fotograf si masina la Aroneanu sa gasesc politaiul.
Si am plecat intr-acolo, inarmata cu reportofon si cu un fotograf adevarat, care stia ce e aia presa, sa cautam raufacatorii imbracati in straie cu epoleti. Si i-am gasit la crasma din sat, impartind la o cinzeaca pamantul, fara suparare, in cardasie cu primarita PNL-ista. Si dupa ce i-am asteptat sa termine tarlaua, au iesit afara si si-au exprimat dezacordul cu privire la fotografii si notite. Reporter adevarat, aveam la indemana reportofonul performant, pus pe REC din secunda in care ii gasisem in bodega. Fotograf adevarat, ii avea deja pozati separat, cat si in grup cu fata profil si semiprofil pe toti cei trei impartitori, in frunte cu primarita.
Si i-am zgandarit cu intrebari, folosindu-ma de flerul jurnalistic, pana cand, cu garda jos, poltistul Elvis mi-a dat titlul de prima pagina:
"Nu i-am batut, dar i-am linistit!"
In a doua zi de presa, nou venita in lumea patimasa, aveam cea mai fulminanta deschidere de ziar de la aparitia cotidianului.
Comentarii