Life is like a box of chocolates!

1. Imi doresc sa fiu mica mica sa nu ma ploua cand afara uda. 2. Imi doresc sa ma gaseasca furtuna pe o plaja pustie. 3. Imi doresc sa am o plaja pustie. 4. Imi doresc sa impartasesc plaja pustie. 5. Imi doresc sa fie el acela.

Se ia una bucata fata singura, una bucata baiat,nu neaparat singur. Se pun la o masa, se presoara gesturi tandre, priviri fixe, atingeri usoare si involuntare, zambete cu subinteles si umeziri subtile de buze. Se lasa 30 de minute, dupa care se raspunde la telefon. Se pleaca si se uita inapoi, fara promisiuni de revedere. Lasata la 30 de grade, ea cade prada fabulatiilor. Lasat la 30 de grade, el cauta cea mai usoara cale de a ajunge acasa.

Si ca sa continui povestirea cu Judecatoria, sa reiau de unde o lasasem acu' ceva timp. Toate bune si frumoase cu smecherii din Iasi pana s-au trezit la poarta cu 12 flacai inarmati cu sape, prastii si cu pietre din catun. Vazuti in fata asaltului rural, cei 6 frati ai nostri au pus si ei mana pe pietre, furci si coase si s-au aparat. Reduta era una nu foarte valoroasa, casa fiind una batraneasca, insa ceva mult mai important se afla in joc: reputatia lor se dadea pe pietre in Aroneanu. Nu trecu jumatate de ora de la inceperea bataliei ca in poarta, deranjati de la un film de actiune au aparut politaii satului, in frunte cu agentul Elvis ce dirija o gloata de cagulati furiosi. Nervosi nevoie mare, filmul cu politisti nu se dadea a doua zi in reluare, oamenii legii nu s-au mai uitat in stanga si in dreapta si i-au luat pe toti, dupa cateva bastoane de atentionare, la sectie. Si cum dreptatea se face cu pumnul si furtunul, acolo, tuturor li s-au aplicat corectii in locuri bine plasat

Lumeeee, lumeee! Dupa nenumarate luni de standby impus, am scos fundul in lume. L-am scos invitata, ca orice femeie care se respecta. Si pentru ca am spus nu blind-date-urilor de pe internet, am lasat viata sa curga intr-o fabuloasa si bine meritata liniste. Asta pana acu' 3 ore, cand, am primit un telefon. Un telefon care ma invita in oras, de la un personaj pe care nu mi-l aminteam foarte bine. L-am vazut o singura data, in urma cu vreo 9 luni, chiar inainte de a ma angaja. Venise sa ii aduca un colet lui frate-miu si pentru ca paream demna de incredere, mi l-a lasat mie pe semnatura. Atunci am facut schimb de numere de telefon, nu imi amintesc exact motivul si de atunci am vorbit de cateva ori. De fiecare data cu privire la probleme, ale lui, bineinteles, eu neobisnuind sa ma plang strainilor mobili. So, l-am indrumat intr-o problema, l-am inteles in alta, l-am consolat cand bancile au fost rele cu el si nu au vrut sa ii acorde un imprumut. I-am zis ca relatia cu banca este una

Desi as vrea sa imi termin povestirea cu judecatoria, ma opresc intai pentru a dezvalui ultimele descoperiri ale mele. Titlu va fi: "Cu cine nu trebuie sa te pui cand lucrezi la un ziar" 1. Nu te pune cu seful cel mare. Desi pe alocuri ti se poate parea tampit, incult, taran si prost, daca el e cel care da banul si nu ai momentan un alt loc de munca, stai in banca ta. 2. Nu te ratoi la manager. Poate ti se pare ciudat si nedrept ca a fost pus in locul ala, dar crede-ma ca nu ti-ai dori sa fii ca el. Intre un fund paros in fata si o p*** in spate nu e foarte comod sa faci miscari. Asa ca el e cu nervii intinsi la maxim si nu vrei sa fii prins la cotitura tocmai de el. 3. Redactorul sef. Atata vreme cat esti in pana de idei si nu ai mereu mega subiecte de prima pagina, el e cel care te poate ajuta. Sa te certi cu el inseamna sa pui fundul serios la treaba , caci daca se cere performanta, el e primul care o vede. 4. Redactorul sef adjunct. Desi ti-a fost coleg de suferinta pan

Si dupa ce ma aranjeaza frumos parchetul, cu 4 ore de asteptare febrila, timp in care nu m-am miscat nici pana la Sofany sa imi cumpar o sticla de apa, imi iau inima in dinti si ma indrept spre cea de-a doua provocare. Aveam o stire, cu un rechizitoriu de rahat, cu hoti de lemne, pardon material lemnos si mai aveam nevoie de 3 subiecte de deschidere. Si cum nu stiam exact ce inseamna deschiderea, dar pretindeam ca e imposibil in tot orasul sa nu gasesti una, ma duceam optimista spre Tribunal. Popasul numarul 1 s-a facut la Judecatorie, unde, impresionata de mirosuri, am cedat dupa primele doua cearsafuri de procese insiruite pe pereti. Am iesit afara, am tras aer in piept, mi-am zis "Julia, poti sa o faci! Esti cel mai bun reporter" si am intrat inapoi. Pe vremea aceea, atat sectia penala cat si sectia civila din judecatorie se aflau la Scala jos. Da' eu oricum nu stiam ce e aia penal si civil, sau daca stiam nu faceam o diferenta foarte mare intre ele, asa ca mi-era indi

Nu stiu la altii cum a fost, dar prima mea zi de presa ar merita un capitol intreg dintr-o carte. M-a trimis sefu' la Parchet, dupa cum spuneam, sa vin cu subiecte de deschidere. Parchet pe care, pe langa faptul ca nu stiam cu ce se ocupa, nu reuseam nici sa il localizez in spatiu. Ca orice reporter de investigatie insa, dupa doua telefoane si patru intrebari am aflat locatia secreta si am pornit intr-acolo. Era 9 dimineata, in caz ca nu am precizat inca, ora la care am ajuns in fata Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi. Si pentru cei care nu stiu programul de conferinte de la parchet, precizez ca ajunsesem cu 4 ore inainte acolo. Intru, ma uit in dreapta, ma uit in stanga, merg tot inainte tantosa si ma opresc la jandarmul din fata. "Sunt de la Lumea Ieseanului, cu cine as putea sta de vorba pe aici?", intreb eu mandra. "Cu nimeni dsoara", mi se raspunde. "Colegii dvoastra vin la 1, reveniti atunci". "Si nu as putea sa vb totusi cu nimeni

Mi-e rau, greata si am un sofer cretin la redactie. Nu stiu daca e cunoscut genul, prost analfabet, ingamfat si cu figuri de sef. Sef peste masina, sef peste materialele care se fac, sef peste cei mai smecheri. E atat de smecher incat lauda lui cea mai mare este ca si-a pus mintea cu o tipa care castiga de trei ori cat el si a pus piciorul in prag spunandu-i ca nu o mai duce cu masina nicaieri. Atat de smecher incat tipa, in loc sa mearga cu un rahat de masina, in care statea ingramadita si de ceilalti colegi din redactie, a ales sa i se deconteze orice bon de taxi, astfel incat merge lejer, sigur si cand vrea singura. Oricum, asta e cea mai mare victorie a lui. Asta e cea mai reputata, insa, pe langa ea mai are multe materiale facute pe vremea cand era la un alt ziar, "foarte tare" dupa cum el insusi declara. "Iti aduci aminte cand am facut materialul cu asfaltul?" spunea unui coleg de-al meu care si-a pus pielea in bat ca sa faca un reportaj cu camera ascunsa. Con

Am primit cea mai frumoasa rochita verde si cei mai frumosi pantaloni cu patratele. Am primit creioane, periuta de dinti electrica, chitara gonflabila, l-am primit pe nemo, o minge de sarit si am mai primit aripile de fluturas. Bagheta magica de zana nu se mai pune, pe asta o meritam. Am primit atentie, dragoste si multe zambete! De ele ne-am bucurat! Si cel mai mult am imPlinit 2 ani, si de asta asteptam sa mergem la discoteca! Traiasca zilele onomastice!

Azi e ziua lui fiica-mea. Imi aduc aminte cum in urma cu 2 ani asteptam sa nasc. Dimineata simteam aceeasi pofta de var pe care o traiam pe 1 iunie 2006, la ora 11.47, cu 48 minute inainte de a deveni mama. Trece foarte repede timpul. Lucrurile pe care mi le doream atunci s-au indeplinit in parte. Stiu ca ma gandeam atunci sa ma apuc sa ii tin un jurnal Nataliei. Cu fiecare zi cu fiecare prim lucru pe care il facea sau descopeream ca il face, cu sentimentele pe care mi le dadea noul statut de parinte. IMi aduc aminte perfect, desi nu am scris, cand a deschis prima oara ochii, cand m-a tinut prima data strans de mana, cand a inceput sa gangureasca, cand a stat prima oara in fund, prima masa consistenta, primul ras, primul zambet, prima noapte alba, prima raceala, a doua febra, primul pas, primul mama, primul "Nu vreau", prima noapte fara Nati. Imi aduc aminte fara cusur primul ei an implinit. IMi amintesc fiecare cazatura si fiecare sperietura pe care am tras-o de cand sunt ma