Imi amintesc de o perioada in viata mea cand nuanta fericirii, rozul era asociata cu bucuria macabra a inmormantarii posibilei viitoare soacre. Era o gluma nevinovata ce ascundea o reactie normala la bunatatea sufleteasca cu care ma inconjura cea care se intitula mama LUI. Si el era atunci centrul Universului, intreaga-mi existenta, cel care dadea sens diminetilor mele sau imi facea ziua un cosmar, in functie de asezarea astrelor. Dar uite ca vremea trecu si acu asociez culoarea cu procesele mentale uneori greu de controlat ce au mai tot timpul nuante de la gri spre negru. Si nu pentru ca viata mi-ar fi atat de grea. Ba dimpotriva. Ci pentru ca asezarea planetelor la nasterea propriei persoane facu zodia in care ma aflu una nu tocmai optimista. E adevarat, noi racii, vedem mai mereu situatia in negru. Iar daca suntem fericiti, gasim desigur un motiv de tristete ce ne coboara coltul buzelor in jos, asa cum ii sta bine unui rac. Un mare om a zis odata ca nu iti dai seama de ce ai, decat
Si ea vorbea cu patrupedele, cu pasarile si cu pestii. Asa a descoperit omul animalele!