Life is like a box of chocolates!

Dacă ar fi să alegi între a duce o viață lipsită de griji alături de cine nu trebuie și a avea o viața fericită, plină de experiențe de tot felul ce-ai alege? Ma tot gandesc.

Se apropieee!!!

Da play si citeste! Sunt sigura ca in viata fiecarui cuplu intervine un moment in care vorbele nu se mai aseaza, cum se intampla la inceputul relatiei. Cand pare ca orice spui se rastalmaceste, ca te enerveaza cum celalalt pune problema, cand iti vine sa sari la gatul lui doar pentru a pus frana, cand nu te asteptai. O sa radeti, dar am gasit solutia! O luna de tratament cu magneziu, rezolva fiecare din simptomele de mai sus! pe cuvant de cercetas! spooor!

Si nu o sa-mi cer scuze.Mi-am promis ca voi castiga timpul petrecut in general cu scuzele facand ceva util. Cum ar fi sa scriu acum. In viata toata lumea are un : DE MAINE VOI sau DE AZI NU MAI... sau orice alta NEW YEAR'S RESOLUTION pe care si'o intipareste in minte si face sau nu ceva cu totul si cu totul altfel decat pana atunci.Eu am decis sa nu-mi mai cer scuze. Gresim cu totii mai mult sau mai putin in momente pe care le consideram mai mult sau mai putin primordiale vietii... Si invatam de mici ca e frumos sa-ti ceri scuze, desi nu rezolvi nimic cu asta. Ce-ar fi daca nu ne-am mai cere scuze? Am fi mai putin buni, mai putin crestini? Ar fi lumea mai rea? Ne-ar cadea cerul in cap?

N'am inca 'reizeci si cuvantul e scris in mod intentionat asa, desi dupa miile de ganduri si probleme existentiale ma tem ca am intrat in criza anilor deja mentionati. Sunt zile in sir de cand o mie de intrebari ma lasa sa admir tavanul in diminetile racoroase de primavara.... Cum poti sa te impaci cu tine? Sunt mii de solutii gasibile la o simpla cautare pe google despre cum sa te impaci cu ceilalti. Cum sa ierti barbatul care te'a inselat, cum sa iti ierti familia care te'a neglijat, cum sa iti ierti profesoara care te'a stresat toti anii de liceu cu integralele. Toate intrebarile de mai sus si multe altele au rezolvarea in cinci, sase sau chiar zece pasi pe google. Dar cum sa te impaci cu tine? Cum sa te infrunti in cele mai adanci frici, in cea mai adanca durere, sa te iei in piept si sa iesi la suprafata nevatamat? Cum sa te desenezi incat sa te uiti fericit in oglinda si sa te trezesti implinit ca esti tu dimineata? Cum sa treci dincolo de bariera d

Da play si citeste! Mi-am adus aminte din nou de blog! De muzica si de blog! de cheful de viata mai presus de termene limita autoimpuse si autodepasite si de var! da, da! de var! cand pe net poti fi cine vrei, cum ai putea sa stai sa scrii de var?! Iaca'asa, cocotata in frumosul birou, la frumosul calculator, cu frumosul telefon pus in fata cu pomodorro pornit, scrii despre var! despre var, sapa, buiandrugi glaspapir de 120 si tevi de caldura! nu ma laud! inca. o sa incep mai jos, mai tarziu si desigur, o sa o fac! stiu o multime de cuvinte folositoare atunci cand ai de-a face cu constructiile! stiu si preturile la materialele cele mai frumoase, nefiresc de scumpe, aproape interzise muritorilor de rand, care-au dormit la birou, vreme de cativa ani! asa ca postul asta e pentru partea aia din inima mea, care n-a murit, e la fel de salbatica si melancolica, sta la birou si asculta!

De regula recurg la scris cand gandurile incep sa doara-n stomac. Cam asa si acum. Cand simt ca nu mai pot, si atunci e nevoie sa refulez undeva. Inainte ma evacuam de energia aceasta la prieteni. De cand am devenit self employed, pritenii mi i-am vazut rar spre deloc. Si cand mi i-am creat noi, nu au fost ai mei. Cateodata mi-e dor sa am preocuparile dinainte. Cand nu aveam griji legate de facturi ce trebuie achitate, de lucrari ce trebuie finalizate si de rate ce trebuie platite. Mi-e dor sa fiu libera si sa nu-mi pese de nimic. Simt uneori ca am un milion de chingi pe care le trag dupa mine, din obligatiile sociale create in cap, de-a lungul timpului. Si simt ca oblig fara sa vreau si oamenii de langa mine sa-mi duca chingile, ceea ce nu-i drept. Nici pentru mine, nici pentru ei. Nu ma mai simt libera. E alegerea mea, stiu.

N-o sa incep cu n-am mai scris de multa vreme, desi n-am mai scris de multa vreme. Azi a inceput o zi extrem de proasta si mi-am adus aminte de blog.  De nevoia de a scrie si nevoia de a tine un jurnal. C'asam am inceput sa scriu, cand mi-am deschis prima oara agenda primita la 10 ani si mi-am dat seama ca am nevoie de un loc unde sa scriu. Un loc si un spatiu unde sa simt si sa nu-mi pun oprelisti.  Si-asa a aparut blogul. Ca sa nu existe oprelisti, masti si bariere autoimpuse. Lucruri simtite dar nespuse.  Ca viata te biciuieste pana te'nveti sa taci, sa inghiti, sa te scuturi de durere si sa mergi mai departe, cu vorbele nespuse carate in spate.  asa c'am revenit la blog.