Postare fara titlu!

Cea mai mare problema a mea se dovedeste a fi, in ultimul timp, faptul ca nu pot sa imi tin gura!

In ultimele 3 luni, am pierdut o prietena, respectul de sine si sunt pe cale sa pierd o alta. Plus ca ma dau de gol cu toate prostiile pe care inainte nu le-as fi zis niciodata nimanui.

Era la un moment dat o vorba dupa care m-am ghidat o lunga perioada de vreme: zicea ceva de genul... Sa nu'ti para rau de ce-ai facut, ci de ceea ce n'ai facut!

Desi s'ar potrivi perfect si in momentul actual, nu pot sa nu regret limba sloboda ce imi provoaca grave suferinte.

Acum aproape trei luni, dupa confidentele unei bune prietene, m-a mancat in fund, si, intr-un moment de tampenie crasa si de lipsa totala de conexiuni neuronale am deschis gura si am povestit tot unei alte prietene.

Manata de spiritul dreptatii(care s-a dovedit total inutil in acest caz) aceasta a zis mai departe, caci era vorba de un sarut intre amantul uneia si buna mea prietena, tot rahatul starnit nefacand altceva decat sa rupa prietenii. Amantii au ramas impreuna, el sustinand ca ea l-a sedus, desigur! Eu am ramas fara prietena.


Si, desi am fost intrebata ce fel de prietena e cea care se pupa cu iubitul unei alte prietene, raspunsul meu ramane acelasi: a mea!

M-am saturat sa judec si sa fiu judecata. Sunt convinsa ca fiecare a facut alegeri in viata care au avut consecinte de care nu a fost mandru. Eu una, pot enumera fara nici un efort de memorie cel putin 20 de astfel de cretinatati.

Le faci, iti pare rau, mergi mai departe si incerci sa le uiti. Insa, oricat ai incerca, exista cei din santuri care te arata cu degetul.

Ei sunt mai morali decat papa, si mai crestini decat intreg neamul ortodox.

Si pentru ca ti'au gasit o pata, arunca cu movila de pietris, fara nici o remuscare.

Ziceam ca mi-am pierdut respectul de sine. Imhhh... desi e mult zis.... sa incerc sa dozez un sentiment proaspat instalat si care e oricum potentat de actualitatea evenimentelor cred eu ca ar fi futil.

Toata viata am facut ce-am simtit. Cu foarte putine exceptii, mi-am ascultat impulsurile si le-am urmat. Am gresit si mi-am asumat greselile.

Acum am devenit mai lasa. Mi-e frica de orice ma poate scoate din starea de normalitate. Si mi-e frica de orice m-ar face sa sufar. Si pentru ca starea e cu totul noua, fac gafe dupa gafe, starnind probabil uimire si compasiune.

Ei da. Pot fi usor catalogata penibila, situatia necesitand din partea mea, multa stapanire de sine si autocontrol al limbii(degetelor). Si pentru ca nu detin nici una din cele doua, sufar cretin de pe urma consecintelor.

Si culmea: nu sunt linistita! sunt un suflet agitat, fara somn si dorit de intimitate obsesiva.

Si pentru ca nu-mi pot asuma actiunea iar nonactiunea ma face sa sufar, ma simt total confuza intre cele doua extreme. Si pentru ca nu pot sa mint frumos, si limba imi e ascutita si rea, ma doare mocnit sinceritatea mea.

Si mai ziceam ca e posibil sa o pierd pe cea de-a doua. Mda. Madama mea era bucuroasa si zambitoare, si i-am stricat cheful fiind deosebit de idioata.
N-am vrut sa-i fac rau, n-am vrut sa o demoralizez, simteam insa ca trebuie sa le zic, ca sa nu sufere. Pe acelasi principiu las dupa care ma ghidez eu.

Si s-a suparat tare, s-a ridicat si am ramas cu un semn de intrebare si o gura lipsa. A plecat cu vorbele, cu problemele, cu intrebarile si sms-urile si m-a lasat trista!

Ma vad peste 15 ani pe o terasa la mare intr-o dimineata placuta, singura, cu o cafea in fata.

Sunt trista. Si ma simt singura.