Ma bantuie trecutul!

Cati ar putea spune ca trecutul este trecut si tot ce a fost este lasat acolo si nu e readus mereu in prezent?

As putea sa impart, cunoscand vietile prietenilor mei si generalizand de aici, oamenii in trei categorii:

1.Sunt oamenii pe care ii admir. Incheie, lasa incheiat si uita!
2. Incheie, nu uita dar reprima excelent, desi nu ii admir foarte tare, la ei totul tine de un act de vointa.
Si 3. Cei ca mine. Incheie, uita, lasa uitarii, descuie, se uita, isi aminteste, viseaza, doreste, se enerveaza, sufera, incuie si ciclul de la capat de nenumarate ori. Genul care nu se invata minte cu una cu doua si simt nevoia de lame pentru a simti ca traiesc.

Si desi nu imi urasc karma, despre care am auzit ca n'ar fi una tocmai usoara, recunosc ca uneori imi e cam ciuda ca atrag fara sa vreau(sau chiar cu dorinta mea expresa, exprimata si facuta publica) tot felul de intamplari din trecut in care personajul central sunt eu.

Acum o ora, in timp ce ma uitam la un film, un stimabil necunoscut m'a abordat pe messenger. Nu pentru prima oara pentru ca mai vorbisem o data, acum muuuuuulti ani si nici pentru prima oara in ultimele doua saptamani, pentru ca se pare ca ii starnisem curiozitatea.

Si pentru ca nu i'am raspuns la saluturi, si nici la buzz'uri si nici la intrebari m'am gandit eu ca poate se prinde si renunta la ideea de a socializa cu orice pret cu mine.

Ei, spre culmea iritarii mele, si recunosc din nou ca nici nu i'am dat ignore din prima, lucru care m'ar fi scutit de nervi, in aceasta seara am raspuns.

Si am salutat politicos, cu ganduri pasnice de mers la somn dupa incheierea filmului. Am fost bombardata insa cu un set intreg de intrebari si am realizat o chestie.

Nu imi place sa dau explicatii.

Scurt si simplu.

Asa ca, 2 september resolution:

Imi fac curat in lista de messenger!

Si daca tot am inceput, ghiciti cine a fost exact primul?